Cum omoară Plahotniuc Chișinăul. Orice vot pentru Silvia-Ceban este un cui în coșciugul Capitalei

Chișinăul este jefuit și distrus fără milă. Orașul nostru are bogății dar acestea sunt furate sistematic de Binomul Plahotniuc-Dodon. Chișinău are o populație mai mare decât alte 14 capitale din Uniunea Europeană, cum ar fi capitalele Slovaciei, Irlandei, Finlandei, Portugaliei, Sloveniei, Țărilor Baltice și altele. Chișinău produce mai mult de jumătate din avuția Republicii Moldova. Peste 100 de mii de firme își au sediul aici, adică peste 56% din agenții economici din republică; 55% din volumul producției industriale din Republica Moldova se realizează aici (aproape 30 miliarde lei); 73% din vânzările cu amănuntul se fac aici (aproape 40 miliarde lei). Cu aproape 350 000 salariați, Chișinăul reprezintă 48% din totalul angajaților din republică.

Dacă iubitul nostru Chișinău este așa de bogat, atunci de ce nu se poate dezvolta armonios, iar majoritatea chișinăuienilor abia își duc zilele?

Iată de ce:

Binomul Plahotniuc-Dodon ne-a furat Metroul din Chișinău

Toate calculele privind realizarea rețelei de metrou din alte orașe ale lumii arată că un Metrou cu o rețea potrivită pentru Chișinău ar costa circa 500 milioane euro. Miliardul furat în 2014, a fost aruncat pe seama bugetului statului și va fi plătit de cetățenii Republicii Moldova în locul hoților. Peste jumătate din suma plătită de popor pentru miliardul furat va fi achitată de chișinăuieni. Din Chișinău Guvernul încasează mai mult de jumătate din veniturile din taxele și impozitele din Republica Moldova. Iată că în loc să plătim 500 milioane euro rate la Banca Mondială, BEI sau BERD  în contul unui împrumut pentru construcția Metroului, plătim 500 milioane, jumătate din miliardul furat, în locul hoților, care au fost absorbiți de guvernare. Socoteala este simplă.

Construcția Metroului ar fi însemnat volume enorme de lucru pentru firmele de construcții din Chișinău și locuri de muncă pentru tinerii care acum stau fără muncă și sunt nevoiți să ia drumul străinătății. Deschiderea și exploatarea Metroului ar fi însemnat câteva mii de locuri de muncă bine plătite, legate direct sau indirect de funcționarea Metroului. Metroul ar fi însemnat dezvoltare, transportul rapid al salariaților la Parcurile Industriale care s-ar fi făcut la marginea orașului, ceea ce ar fi însemnat mii de slujbe pentru chișinăuieni și miliarde de lei venituri la bugetul Chișinăului și al statului.

Plahotniuc și Dodon gonesc investitorii străini din Chișinău

Cât timp Binomul Plahotniuc-Dodon va mai fi la putere în stilul huntelor sud-americane nu va veni niciun investitor străin. Binomul gonește investitorii, pentru că aceștia nu sunt dispuși să plătească „otkaturi” pentru caracatița oligarhică. Consiliul Local Chișinău, controlat de Binomul Plahotniuc-Dodon, același Consiliu care a instalat-o ilegal pe uzurpatoarea Silvia Radu în funcția de primar interimar, a gonit din Chișinău o mare investiție. Anume supermarketul rețelei românești „Dedeman”. Doar construcția supermarketului ar fi oferit sute de locuri de muncă pentru constructorii chișinăuieni. Deschiderea și funcționarea supermarketului Dedeman ar fi creat alte sute de locuri de muncă pentru tinerii din Chișinău, care astăzi sunt șomeri și trăiesc pe socoteala părinților, care abia își duc zilele cu salarii de africani, nu de europeni. Și Dedeman este un caz mai cunoscut, pentru că s-a votat în Consiliul Local. Cine știe câte mari investiții străine au mai fost respinse de slugile lui Plahotniuc, în taina altor birouri cu (ne)oameni de stat?

Plahotniuc ne-a luat Aeroportul Internațional Chișinău

Chișinăul se sufocă economic dacă nu se leagă de piața europeană. Pentru aceasta, în lipsa autostrăzilor, trebuia să dezvolte la maxim un terminal Cargo pentru mărfuri la Aeroportul Internațional Chișinău. La terminalul de pasageri lumea se calcă în picioare, mai ales în anumite zile și ore de vârf. Pentru încurajarea turismului și afacerilor capacitatea terminalelor de pasageri ar trebui mărită de cel puțin 3 ori. AIC este principala poartă a Chișinăului spre lumea largă. Atât construcția noilor terminale de pasageri și de mărfuri ar fi creat sute de noi locuri de muncă pentru tinerii din Chișinău.

Guvernele care se pretind europene trebuiau să transfere proprietatea asupra Aeroportului Internațional Chișinău de la Ministerul Economiei la Primăria Chișinău. Pentru că așa este în Europa. Cele mai mari aeroporturi din Europa, cum ar fi Aeroportul Malpensa din Milano sau cel din Frankfurt pe Main au primăriile din localitate ca acționari semnificativi. În România aeroporturile din marile orașe ca Timișoara, Iași, Cluj-Napoca sau Sibiu au fost transferate de la Ministerul Transporturilor la Consiliile Județene. Și se dezvoltă foarte bine.

Hoții care se pretind europeni, în loc să transfere Aeroportul Internațional Chișinău la Primăria Chișinău, au concesionat aeroportul unor ceceni în spatele cărora se află Șor, protejat de Plahotniuc. Totul cu mâna fostului premier Iurie Leancă și actual vicepremier, o jalnică marionetă a lui Plahotniuc. Acum profitul aeroportului în loc să meargă la Primărie, pentru bunăstarea orașului și a chișinăuienilor, intră în conturile lui Șor. În loc să fie folosiți banii din veniturile AIC pentru dezvoltarea Chișinăului acești bani se scurg în conturi off-shore.

Cum a furat Guvernul asfaltul din Chișinău

În Uniunea Europeană, inclusiv în România vecină, circa 50% din impozitele directe și indirecte (impozit pe venit, TVA etc.) intră în conturile administrațiilor publice locale. La noi guvernul (guvernele) pretins european, în fapt eurasiatic, nici nu vrea să audă așa ceva, deși ne roade urechile cu „reformele” europene. Dar guvernarea deturnează în scopuri politice chiar și puținii bani lăsați la dispoziția Primăriei, din impozitele și taxele plătite de chișinăuieni.

Din banii locuitorilor capitalei, Guvernul lui Plahotniuc în loc să repare și să modernizeze străzile din Chișinău, a deturnat acești bani pentru drumurile din raioane. Scopul este strict politic și urmărește rămânerea la putere a Binomului Plahotniuc-Dodon. La Chișinău PDM nu a luat niciodată mai mult de 2% la alegerile locale, pe când în raioane, în multe sate sărace, primarii racolați la PDM prin amenințări, mită și șantaj, îi duc la vot pe bieții oameni ca pe niște robi, să pună ștampila pe PDM – trei trandafir și un dolar.

Uzurpatoarea-marionetă Silvia Radu și Consiliul Local aservit Binomului au prevăzut în Bugetul Chișinăului o sumă infimă pentru drumuri, pentru că bugetul este construit astfel, prin imperiul legii, încât pentru străzile din Chișinău nu rămâne mai nimic. Banii au fost luați din Bugetul Chișinăului în contul programului demagogic-electoral al PDM intitulat cu cinism „Drumuri bune pentru Moldova”. Vladimir Plahotniuc personal s-a lăudat că vor fi reparate 1200 km drumuri la sate, dar nu a mai spus că aceasta se face pe banii chișinăuienilor.

Marionetele Binomului Plahotniuc-Dodon râd de chișinăuieni

Bugetul Chișinăului a fost privat de miliarde de lei cuveniți de drept, necesari pentru modernizarea străzilor Capitalei, dar uzurpatoarea Silvia Radu se duce cu televiziunile lui Plahotniuc după ea să o filmeze când astupă câte o groapă. Aceasta este cea mai mare jignire pentru chișinăuieni. Nu avem nevoie de cârpeala ei.

Noi vrem să construim, nu să cârpim!

Cealaltă jalnică marionetă, Ivan Ceban, promite pomeni electoratului, dar noi nu avem nevoie de pomenile lui, avem nevoie să muncim și să ne construim viitorul. Ceban ascunde cu grijă din programul lui și care anume ar fi sursele de finanțare pentru pomenile promise în mod mincinos chișinăuienilor. Aceasta pentru că sursele de finanțare, adică Bugetul Chișinăului, este golit la dispoziția lui Plahotniuc, iar sluga Ceban nu are curajul să spună cum va împărți banii aflați la dispoziția stăpânului. Marionetele Binomului, Ceban și Radu au misiunea în această campanie să ascundă sub un val de minciuni modul cum este jefuit Chișinăul.

Eu vreau să ne unim cu România, nu cu Plahotniuc!

Nu ascultați cântecele de sirenă ale celor care cred, în naivitatea sau ticăloșia lor, că se poate face Reunirea cu Binomul Plahotniuc-Dodon la conducere. Nu vreau să ne unim cu Plahotniuc, vreau să ne unim cu România! Dar până atunci să câștigăm capitala și să curățăm gunoiul din Chișinău și din republică.

Să scăpăm de Binomul Plahotniuc Dodon și de marionetele lor!

Orice vot pentru Silvia-Ceban este un cui în coșciugul Capitalei!

Eu, Valeriu Munteanu, mă angajez în față chișinăuienilor să-i scap de sub stăpânirea Binomului Plahotniuc-Dodon, să pun resursele orașului la dispoziția dezvoltării sale, pentru bunăstarea locuitorilor săi.

Mă angajez să lupt până la izbândă pentru apărarea valorilor democratice și europene puse în pericol de moarte de acest Binom euro-asiatic.

Victoria mea la Primăria Chișinăului va fi garanția izbânzii Opoziției pro-europene și pro-românești la alegerile parlamentare din noiembrie.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>